OFTICA

Există în fiecare dintre noi o zonă ascunsă, adesea evitată, judecată sau rușinată, o lume interioară care nu se aliniază cu idealurile noastre de „lumină”, dar care ascunde o comoară. Această lume este umbra noastră, iar în ea se află aspecte profunde ale sufletului care nu au fost niciodată văzute cu adevărat, precum “oftica”.

Eu cred că mai toți trecem măcar o dată prin momente în care nu ne convine un aspect al vieții. Nu ni se întâmplă ceva important pentru noi:

• “De ce alții au … și eu n-am?”,

• “De ce nu mi se dă ce merit?”

• “Dacă aș fi făcut …acum aș fi avut…”,

• “De ce nu îmi pot controla emoțiile?”,

• “De ce pentru alții e ușor să facă bani și pentru mine e greu?”

• “De ce nu înteleeeeg?”

Ceva e “not good enough!” și ne doare lipsa aceea. Credem că noi nu suntem suficienți.

Îmi amintesc prima mea vizita la un psiholog, în care l-am întrebat ferm: “Cum fac să accept ceva cu care nu sunt de acord?”. Aveam douăzeci și ceva de ani, eram ofticată pe viață, pe lume, nu înțelegeam de ce mi se întâmplă ce mi se întâmplă, nu mă regăseam în meseriile pentru care studiasem, mă simțeam pierdută și nu înțelegeam cum altora le e atât de ușor să se integreze în societate. Bineînțeles că îmi doream să îmi dea cineva raspusul direct, evrika! Să mă scutească de disconfortul acelei întrebări sâcâitoare.

Nevăzând iiiimediat rezultatele dorite în realitatea fizică, e posibil să ne treacă prin cap că am fi putut face ceva ca să influențăm cursul lucrurilor… și nu am făcut. Că nu e ok ce ni s-a întâmplat, că nu e ok cum ne-am comportat, sau cum s-au purtat alții cu noi, că viața e nedreaptă, că nu ne putem liniști dacă nu avem acel lucru / sentiment / om dorit.

Uneori ne supără și întrebări din acestea mai spirituale… "de ce alții înțeleg așa ușor și au intuiție și eu nu am??" Putem crea ditamai spirala de întrebări fără răspuns și emoții apăsătoare.

Când ne doare ceva și simțim că pierdem controlul, e firesc să încercăm să gestionăm cumva disconfortul interior. Un mecanism de adaptare învățat încă din copilărie este oftica. Ea ne face să ne agățăm de gândul că am fi putut face altceva și n-am făcut. În mintea noastră căutăm vinovați (poate pe alții, poate pe noi înșine), iar asta ne oferă o eliberare temporară.

Ne ofticăm ca să putem regla un disconfort intern, să dăm un sens, să ne simțim mai puțin neputincioși. Însă, dacă rămânem blocați în acest mecanism, el nu mai reglează, ci întreține tensiunea.

Și când simțim tensiunea aceasta… ne putem conecta și cu un egregor mai mare… E un Cancan mental, în care mai toată lumea își proiectează supărările și oftica pe ceilalți! Bârfe, comparații, blamare.

Dincolo de percepția psiho-emoțională, văd oftica precum un val colectiv de emoții și gânduri independente ce ne traversează atunci când intrăm pe rezonanța sa: regret, critică, stres, agresivitate, autocompătimire, comparare constantă, ironie.

Ai văzut cum arată un om ofticat de ceva? Se vede pe fața sa că trece prin greu.

În timp, oamenii care "nu se coc", care nu ajung la acceptare, au altă fizionomie. Oftica îi ține departe de alți oameni și poate chiar de împlinirea dorințelor lor. Autorespingerea îi ține departe și de propriile daruri. E o mare abilitate să îți păstrezi entuziasmul și intenția radiantă atunci când îți suflă vântul în buzunare, spre exemplu.

Deci, …cum facem să acceptăm ceva cu care nu suntem de acord?

Cumpărând acest bilet primești:

1. acces la sesiunea de lucru energetic livrată live pe Zoom (2 ore);

2. un caiet de conștientizare și decondiționare ;

3. o meditație ghidată scurtă, spre a o asculta ulterior ședinței pentru a mai curăța atacuri energetice și amprente energetice de invidie din câmpul tău ori de câte ori simți că ai nevoie de un "refresh".