Omul-Paratrăsnet

Acum ceva timp, un amic m-a poreclit, mai în glumă, mai în serios, „paratrăsnet”. Pe atunci am râs și nu am înțeles prea bine de ce. Abia vara aceasta, locuind la Bușteni, am început să înțeleg altfel această imagine.

M-am uitat la felul în care m-a văzut, deşi nu mă cunoaște bine şi a folosit o metaforă care descrie foarte bine ceva ce observ de mult în corp și în felul în care experimentez locurile, oamenii și perioadele de schimbare: sensibilitatea nu înseamnă doar că percepi mai mult. Înseamnă și că ai nevoie să știi ce faci cu ceea ce percepi.

Poate că și tu ai observat că există locuri în care te simți diferit aproape imediat.

Uneori intri într-o pădure și ceva în tine se liniștește. (Bine, dacă nu îți e aşa frică de urşi, având în vedere faptul că îi vedem tot mai des).

Alteori intri într-un oraș aglomerat și, fără să se fi întâmplat nimic concret, simți greață sau ai nervi sau foame… semne că ai mai puțin spațiu interior.

Bineînțeles că explicația poate fi una foarte concretă… zgomot, lumină, aer, temperatură, ritm, densitate socială, mișcare, felul în care corpul tău se simte în acel mediu. Dar poate că există și dimensiuni ale experienței pe care încă nu știm să le măsurăm sau să le descriem foarte bine.

În tradițiile energetice și ezoterice există de mult timp alte hărți pentru această experiență: câmpuri, rezonanță, vortexuri, Linii Ley, locuri considerate puncte de putere ale pământului.

Nu este nevoie să iei aceste hărți drept adevăruri demonstrate pentru a le folosi ca instrumente de explorare. Poți să le privești ca pe niște modele și să te întrebi:

• Ce se schimbă în mine atunci când schimb locul?

• Ce simt în corp …. înainte să caut o explicație, o siguranță mentală?

• Și cât din ceea ce simt este al meu, cât este o reacție la mediu și cât este ceea ce preiau din relația cu ceilalți?

Omul-Paratrăsnet

Aici începe, pentru mine, adevărata întrebare.

Ce faci atunci când simți mult?

Pentru că există două extreme foarte ușor de confundat cu sensibilitatea:

• să te închizi ca să nu mai simți

sau

• să absorbi tot ceea ce se întâmplă în jur și să numești asta empatie.

Dar poate exista și o a treia variantă:

Să simți fără să absorbi.

Să percepi fără să te pierzi.

Să rămâi deschis și, în același timp, ancorat.

De aici vine imaginea Omului-Paratrăsnet.

Un paratrăsnet nu oprește fulgerul. Nu încearcă să-l controleze. Nu fuge de el. Îi oferă o cale de descărcare către pământ ⚡️

Ca metaforă, aceasta mi se pare o imagine extraordinară pentru maturizarea sensibilității.

Nu devii mai puțin receptiv.

Înveți să devii suficient de ancorat încât ceea ce percepi să poată trece prin tine fără să te destabilizeze.

Expansiune fără ancorare poate deveni copleșire.

Ancorare fără expansiune poate deveni rigiditate.

Între cele două apare un spațiu nou: capacitatea de a rămâne prezent.

De la baterie la releu

Când nu avem suficientă autoritate interioară, putem ajunge să funcționăm ca niște baterii pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Preluăm frica altora.

Preluăm tensiunea dintr-o încăpere.

Ne schimbăm starea pentru că cineva apropiat este într-o anumită stare.

Ne simțim responsabili pentru emoțiile celorlalți.

Încercăm să reparăm, să liniștim, să anticipăm.

Și, fără să ne dăm seama, devenim foarte ocupați cu reglarea lumii din jur.

Dar autoritatea interioară necesară în lumea de azi cred că începe într-un loc mult mai simplu:

pot să observ ceea ce se întâmplă fără să fiu obligat(ă) să devin acel lucru.

• Pot să simt frica fără să iau o decizie din frică.

• Pot să simt furia cuiva fără să o transform imediat în furia mea.

• Pot să percep tensiunea dintr-o relație fără să cred că trebuie să o rezolv singur(ă).

• Pot să rămân conectat(ă) fără să mă abandonez.

Asta schimbă și imaginea releului.

Un releu nu păstrează energia pentru el.

O transmite.

În limbajul nostru, asta poate însemna să iei ceea ce primești din experiență și să îl transformi în ceva viu în lumea concretă:

• în felul în care vorbești,

• în felul în care îți crești copilul,

• în felul în care iubești,

• în felul în care lucrezi,

• în limitele pe care le pui,

• în alegerile pe care le faci.

Nu doar să „simți”.

Să traduci ceea ce simți în viață.

Puterea nu se imaginează. Se întrupează

Poți avea cele mai frumoase experiențe de expansiune în meditație și totuși să te pierzi într-o conversație dificilă.

Poți simți conexiunea cu „tot ceea ce este” și, câteva ore mai târziu, să nu mai știi ce vrei într-o relație.

Poți vorbi despre vibrații înalte și să fii complet deconectat(ă) de corpul tău.

De aceea, pentru mine, întrebarea nu este:

Cât de sus pot să ajung în astral?

Ci mai degrabă….

Cât de mult din ceea ce percep pot să întrupez?

Corpul devine aici o parte esențială a procesului.

Nu orice senzație corporală ar fi automat „intuiție”.

Avem nevoie să învățăm diferența dintre:

• o reacție de frică,

• un reflex vechi,

• o tensiune acumulată,

• o nevoie,

• o dorință,

• o proiecție

• … și acea formă de claritate interioară care apare uneori înainte ca mintea să poată explica de ce.

Asta este ceea ce numim busolă somatică.

Nu o superputere.

O relație mai fină cu propriul corp.

Când sistemul se liniștește, poți auzi mai clar

Poate că aceasta este una dintre cele mai importante forme de „protecție energetică”:

în loc să construiești permanent ziduri între tine și lume înveți să îți dezvolți suficientă stabilitate interioară încât să poți rămâne în contact cu lumea fără să fii absorbit(ă) de ea.

Într-o perioadă în care există multă informație, multă frică, multă polarizare și foarte mult zgomot exterior, discernământul devine esențial.

Nu orice emoție pe care o simți trebuie urmată.

Nu orice gând care apare trebuie crezut.

Nu orice senzație trebuie interpretată.

Și nu orice lucru pe care îl percepi trebuie să devină responsabilitatea ta.

Uneori, cea mai profundă formă de libertate este să poți spune:

„Observ. Simt. Respir. Rămân aici. Și aleg.”

Asta este, pentru mine, suveranitatea.

Nu trebuie să ne retragem din lume ca să fim safe. construim capacitatea de a rămâne în lume fără să ne pierdem în ea.

Devino propriul tău punct de orientare

M-am mai gândit la ceva…

Poate că Omul-Paratrăsnet nu este omul care „descarcă frecvențele înalte ale conștiinței”.

Poate că este omul care a învățat să lase experiența să treacă prin el fără să o transforme automat în frică, control, dramă sau identificare.

Care poate primi.

Care poate simți.

Care poate discerne.

Care poate rămâne.

Și apoi poate alege.

Din verticală, din relația cu Sinele, în orizontală, în relația cu ceilalți.

Din ceea ce simți în interior către felul în care trăiești.

Din conștientizare către relații.

Din intuiție către acțiune.

Din expansiune către întrupare.

Acolo începe, pentru mine, adevărata putere.

Nu atunci când știi să percepi mai multe.

Ci atunci când poți percepe mai mult fără să te pierzi pe tine.

Vrei să înveți să faci diferența dintre ceea ce simți, ceea ce preiei și ceea ce este cu adevărat al tău?

În Școala de Intuiție și Ghidaj explorăm corpul, intuiția, discernământul și relația dintre lumea interioară și cea exterioară, astfel încât sensibilitatea să nu rămână doar o experiență pe care o ai, ci să devină o formă de orientare în viața ta.

Nu ca să te retragi din lume.

Ci ca să poți rămâne în ea fără să te pierzi. 💖

Hai la cursuri! 😇