MÂNIA

Eu cred că mai toți trecem măcar o dată prin momente în care nu ne convine un aspect al vieții… și ne sare țandăra. De ce trebuie să trec iar prin așa ceva? De ce nu sunt important pentru …? De ce nu sunt înțeles/înțeleasă? De ce nu-și respectă … promisiunile? De ce nu-mi iese ACUM ce mi-am propus? De ce-mi încalcă toți limitele? De ce nu mă poate vedea mama? În multe momente din viață furia este un răspuns firesc, necesar în călătoria noastră de a ne recunoaște autoritatea interioară. “NIMENI NU-MI SPUNE MIE CE SĂ FAC!” poate însemna o punte între adolescentul interior și adult. Rebeliunea e inconfortabilă doar atunci când o vezi prin ochii controlului. Însă ea, prin furtunile ei poate aduce multă conștiență în sisteme familiale sau organizaționale cu o structură rigidă, nefuncțională. Furia sau mânia, trăite conștient, ne pot ajuta să nu capitulăm în situații în care suntem puși la zid. Cu toții vrem să ne împuternicim, dar nu toți ne dăm voie să fim și furioși, credem că asta e o slăbiciune. Însă, dacă în copilărie nu ne-au fost respectate limitele, am reacționat cu biciuri și trăsnete și am fost pedepsiți pentru acest comportament, e posibil să asociem furia cu rușinea, sau cu a pierde iubirea. Mânia poate fi foarte folositoare în etapa de maturizare în care încă învățăm să ne ținem partea în situații grele. Utilitatea furiei este, bineînțeles, contextuală. Atunci când purtăm în suflet un regret dintr-un moment în care nu ne-am putut apăra și nici nu ne-a protejat nimeni, e posibil, inconștient, să creăm contexte în care acele părți rănite din noi să-și descarce furia pe cei din jur. În acele momente căutăm defapt pe cineva care să ne vadă dincolo de masca pe care o purtăm și în inima sa să ne vadă exact așa cum suntem: răniți. Când cineva nu scoate sabia înapoi și nici nu se simte atacat, ci ne privește în suflet, ne trezește. E greu să te trezești din iluzia puterii mâniei, dar nu e imposibil. E drumul de la forță la putere.