top of page
313A0423.jpg

Andreea Vasile

Ghid în transformare personală,

medium și mentor

în integrarea intuiției în viața de zi de zi

Susțin procese de reconectare cu Sinele, cu înțelepciunea interioară și cu o formă de leadership autentic, centrat pe dezvoltarea conștiinței. 

​De peste 9 ani, ofer călătorii de transformare personală și profesională. Am lucrat individual cu peste 2000 de persoane și am facilitat zeci de programe de grup, acumulând peste 8000 de ore de ghidaj direct.

Lucrez cu oameni care vor să devină:

  • mai siguri pe ei și pe alegerile lor,  

  • conectați cu unicitatea lor personală și profesională,

  • încrezători în propria intuiție și capabili să o urmeze în decizii importante,  

  • mai capabili să observe rapid când se abat de la adevărul interior, 

  • mai deschiși către viziuni mari, inovație și o direcție clară de dezvoltare ce include tehnologia cuantică.

Când ofer sesiuni de ghidaj și există o rezonanță la nivel de suflet cu acei oameni, simt că se creează un câmp aproape „magic”. În acel spațiu, mi se arată intuitiv aspecte din ei care vor să fie văzute, iubite și integrate, adesea și dinamici transgeneraționale.  

 

Această conexiune ce reiese din onorarea mai profundă a ceea ce sunt îi invită la transformare și renaștere. Pe măsură ce își schimbă energia, mulți dintre ei încep să atragă resurse, oameni și situații mai aliniate cu direcția sufletului lor.  Adesea, primesc mesaje după câteva zile sau săptămâni: se simt mai centrați, mai limpezi, mai încrezători în viață.

Dacă mi-ar fi spus cineva că o să lucrez direct prin alchimie energeticǎ, probabil aș fi bufnit în râs. ​ Am studiat și am lucrat în finanțe și drept, atât în țară, cât și afară. Ceilalți îmi spuneau că sunt ambițioasă și independentă. La fel ca majoritatea oamenilor, eram influențată să obțin ce promovează societatea: succes profesional. În toți acei ani am încercat să îmi pliez viața pe definiția celorlalți. Deși, poate după normele sociale, eram ”de succes”, mă simțeam deprimată, iar atunci nu înțelegeam că ăsta era semnalul de ”hei, nu ești pe drumul tău!”. Pentru că, în definitiv, nici nu știam ce alte drumuri există. ​ Chiar dacă nu am găsit atunci inspirație în jurul meu pentru a mă deschide către noi posibilități, a existat mereu ceva în mine care mi-a „zguduit” credințele. În 2009 am avut prima experiență de expansiune spontană a conștiinței, în parcul Guell din Barcelona, contemplând natura. Am văzut cu ochii deschiși, dincolo de materie, felul în care e interconectat totul, prin structuri de lumină și geometrie sacră. De atunci am avut multiple treziri spontane de conștiință și călătorii în afara corpului. Acestea m-au încurajat să pun întrebări și să urmez mai multe programe terapeutice și de auto-cunoaștere internaționale. Ele sunt doar un început pentru că "Integrarea unității" presupune transformarea lentă a personalității astfel încât viața de zi cu zi să reflecte interconectarea. Presupune să lucrezi cu "umbrele" și să lucrezi cu gândirea duală a ego-ului. Am început în 2013 cu a mă antrena treptat ca trainer, speaker, consilier în dezvoltare personală și coach. ​Cât am locuit la Londra, am parcurs foarte multe cursuri de Theta Healing, cursuri cu Dr. Joe Dispenza, Master Co, Tony Robbins, transformational coaching, iar în următorii ani am aprofundat prin shamanic light language, citiri în Registrele Akashice, Realinierea Sufletului, Access Consciousness și alte formări care m-au ajutat să văd realitatea dintr-o perspectivă mai extinsă. ​ E puțin spus că am fost pasionată. ​ Am devorat aceste cursuri și cărți prin care voiam să înteleg și psihoterapeutic lucrul din sedințele personale cu clienții. În toți acești ani am avut niște mentori și terapeuți extraordinari, pe care i-am ales ca „supervizori”, pentru a mă ajuta să ies repede din iluziile specifice lucrului multi-dimensional. Creșterea în conștiință și înțelegerea felului în care ne creăm realitatea au devenit preocupările mele principale. ​ În mine a existat mereu dorința de a-mi deschide perspectiva către conștiința unității, acel mod de a privi viața în care totul este inter-conectat. Astfel, am studiat curente de spiritualitate, religie, psihologie și dezvoltare personală și am căutat să înțeleg lumea și prin intermediul fizicii și al matematicii, primele mele pasiuni... În interiorul meu s-a sedimentat o înțelegere mai profundă a faptului că, la nivel spiritual, Toți suntem Unul. Asta a stabilit fundația încrederii în ce a urmat să practic. Din această CONȘTIINȚĂ A ÎNTREGULUI (sau paradigmă) curg ușor informații intuitive. Avem mai mult "acces" prin a înțelege lumea ca un sistem, prin dezvoltarea inteligenței spirituale.  Meditând ani de zile în fiecare zi pentru a intra în conexiune directă cu Sinele, m-am așezat profund în mine. Am început să vad mai clar iluzia care face ca lumea să pară fragmentată, duală (bine/rău, eu/tu, divin/uman). După mai mult de 13 ani de la prima "trezire" a început să se deschidă în mine și înțelegerea conștiinței non-duale (Advaita Vedanta), cu care am simțit că rezonez profund. În timp, am ajuns să pot simți destul de clar în mine când cineva este conectat cu Sinele sau vorbește dintr-o rană ce l-a făcut să uite că nu există separare între noi și restul existenței.  ​ Prin practică, am observat că pot „citi” în câmpul energetic și că terapiile sunt susținute și ghidate de ființe de lumină, adesea prin channeling. Am avut 3 treziri spontane ale energiei Kundalini... după care am avut nevoie de muuultă împământare și reglare emoțională. La câțiva ani după asta am parcurs o formare în activarea energiei Kundalini, proces care am văzut că îmi este foarte natural. Din 2017, văzând strămoșii lor în câmpul clienților mei și comunicându-le mesaje am observat că sunt medium și că îmi pot folosi această abilitate pentru a susține transformarea la nivel transgenerațional, în lucrări oferind experiențe similare cu cele din constelațiile familiale. Aceste daruri au venit pe măsură ce mi-am făcut „treaba” de aliniere cu Sinele meu, în mod constant. ​ Unul dintre lucrurile cele mai curioase este că mi-a fost greu să îmi dau voie să fac ceea ce iubesc. Mi-a fost frică de ce vor spune ceilalți și am avut de parcurs multe etape pentru a mă accepta la nivel mai profund, exact așa cum sunt. Ce m-a încurajat? Clienții mei m-au tot recomandat celor dragi datorită rezultatelor din sesiunile personale și de grup. Asta mi-a dat încredere să continui de-a lungul anilor și le sunt extrem de recunoscătoare ca au primit și prin mine. De fiecare dată când cineva își amintește cine este cu adevărat, simt că se aprinde o lumină nu doar în viața lui, ci și în lume. De-a lungul anilor, am ghidat multe grupuri în călătorii meditative colective spre a realiza diverse integrări specifice procesului de trezire a Conștiinței din transa fricii. Am adunat multe mesaje de la ei pe pagina de Testimoniale.  Transformându-mă pe mine, mă simt ghidată să îi chem și pe ceilalți „la lucru” prin cursurile Școlii de Intuiție și Ghidaj.  Cred că fiecare dintre noi are puterea de auto-vindecare și că, dincolo de dorința de a ne "vindeca", ceea ce căutăm cu adevărat este capacitatea de a ne asuma matur experiențele vieții. De aici si pasiunea mea pentru constelațiile fenomenologice ce au in centru Procesul de Integrare a Vieții. Abordarea mea intenționează trezirea conștiinței, deschiderea spre simțire și crearea conștientă a vieții. Dacă mă întrebi ce îmi doresc pentru mine și pentru clienții mei, am același răspuns: să trăim cu inima deschisă și să ne eliberăm mintea. Mi-am asumat angajamentul de a crea această școală pentru că simt că e necesar ca fiecare să ne implicăm activ la schimbarea valorilor lumii în care trăim. Vocea fiecăruia este importantă și valoroasă și merită să ne conectăm autentic cu noi înșine pentru a o auzi. Astfel, putem avea deschidere spre a-i susține real și pe cei din jur. Putem găsi întotdeauna motive pentru a ne plânge sau scuze precum că nu avem suficientă energie, visul nostru este prea mare sau cei apropiați nu ne înțeleg. Dar, atâta timp cât ne concentrăm pe călătorie și ne lăsăm ghidați, viața ne oferă soluții miraculoase. Astfel, în loc să ne condiționăm unii pe alții prin părerile noastre, devenim o forță inspirațională, care invită la mai multă iubire – și ne dăm voie să trăim neînfricați.

Majoritatea informațiilor pe care le ofer prin intermediul programelor au fost primite prin channeling, în contemplare sau alături de mentorii și persoanele care m-au ales ca ghid. Lucrările pe care le ofer sunt o transmisiune de prezență, ce vin din intenția de întrupare a darurilor noastre divine, spre a ne asuma dezvoltarea percepției intuitive asupra realității.

Dacă vrei să afli mai multe despre expertiza mea, uite o parte din formări:

 

Ofer sesiuni de channeling și citiri în Registrul Akashic în romană, engleză și spaniolă.

 

SPEAKING

O perioadă am activat și ca speaker și trainer in Romania si U.K. pe teme de educație și dezvoltare personală, iar în prezent sunt deschisă către interviuri și discursuri live.

BUSINESS

Îmi place, de asemenea, să susțin afacerile să crească, lucrând cu liderii pentru a construi culoare energetice care să susțină fluxurile lor de lucru. Combin coaching-ul intuitiv, călătoriile inițiatice, vindecarea cuantică și training-ul experiențial pentru a crea programe personalizate, concepute specific în funcție de nevoile și contextul fiecărei companii care îmi solicită sprijinul, ajutând astfel afacerile să inoveze și să prospere.

Iată ce zic clienții mei despre mine: TESTIMONIALE MAI DETALIATE

Sesiuni 1 la 1

Prin munca mea susțin oamenii să se elibereze de frici, loialități inconștiente, traume vechi sau roluri care nu le mai servesc, să se cunoască mai profund și să trăiască aliniați cu unicitatea ce vine din sufletul lor. Sunt veselă din fire și observ că, pe lângă aceste treburi "serioase", trezesc bucuria, energie atât de necesară călătoriei de transformare personală.

Ofer sesiuni de transformare prin diverse tehnici de lucru energetic, constelații fenomenologice, vindecare la nivel transgenerațional și  prin accesarea Registrelor Akashice.

 

În peste 8000 de ore de lucru individual (până în 2025, inclusiv), am însoțit oameni în eliberări emoționale profunde, pentru a atrage abundență, a relaționa conștient și a-și manifesta potențialul autentic. Printre altele, în sesiunile facilitez procese de "curățare" karmică, reprocesare si eliberare emoțională a tiparelor vechi de relaționare, a părtilor (reprimate) de copil interior și a trăi un grad mai mare de responsabilitate și asumare a puterii personale.

Intenția mea este să te susțin să te înțelegi mai bine, să te vezi, să te valorizezi, să atragi abundență, să relaționezi prin respect și să găsești acele direcții de dezvoltare care te echilibrează și prin care sufletul tău își poate exprima esența.

Citește aici despre meditații ghidate și transformare prin lucru energetic

Tipuri de sesiuni individuale

Cu toții ne dorim să avem o viață împlinită, cu energie din belșug pentru a trăi împlinire sufletească. Putem avea acces la abundență fără compromisuri atunci când primim energie direct de la Sursă. De la Divinitate.

 

Înțelegând la nivel profund că suntem suflete (esențe divine eterne) și suntem liberi prin natura noastră, ne deschidem spre a face schimbările necesare pentru a trăi neînfricați. Când trăim în aliniament cu sufletul nostru, avem parte de forță vitală, abundență, liniște, armonie.

 

Prin această citire (care se face doar o dată în viață) identific darurile tale naturale - calități ale sufletului - si felurile în care ți le limitezi. Astfel de limitări sunt de obicei experiențe din vieți anterioare foarte traumatice, în care ai făcut alegeri negative pentru sufletul tău: blesteme, pacte, acorduri, compromisuri, contracte, jurăminte și altele. Ele reprezintă și mecanisme prin care se atașează de tine alte suflete / spirite și care pot bloca abundența ce vine prin suflet, de la divinitate. Tu le-ai Ales atunci pentru că ai perceput o limitare ca fiind reală (din cauza abuzului).

 

Astfel de blocaje și atașamente energetice pot influența calitatea sănătății, bogăția, starea de spirit și relațiile în viața curentă. Se mai numesc și karmă. Unele se exprimă ca filtre atitudinale, ce au forma unor programe mentale și emoționale (ex: furie, ură de sine, vinovăție, retragere emoțională, haos, intimidare, etc). Mai pot identifica astfel de blocaje și din viața aceasta, cum ar fi suflete ale celor care au murit și au rămas agățate de tine și trag din energia ta, legături pe baza de milă, portale care dezechilibrează și altele.

 

Fiecare suflet are propriul său dosar în biblioteca Akashică, ca parte din aspectul sau multi-dimensional. La acest nivel spunem rugăciuni specifice cu intenția de a elibera aceste blocaje și a îți realinia sufletul la amprenta sa divină, asa cum te-ai emanat de la Sursă. (Tehnica este creată și acreditata de către Andrea Hess – Soul Realignment).

Preț sesiune: 936 RON (sesiunea va dura 90 de minute)

Programează

bottom of page