AVARIȚIA

Sunt multe astfel de stigme pe care le recunoaștem și le “împingem” direct în umbră, de care ne ferim, fără să aprofundăm de unde vin și ce ne comunică despre noi. Totul este conștiință și totul este comunicare. Putem intra în dialog cu propria zgârcenie pentru a ne cunoaște mai bine. La fel și cu alte aspecte pe care lumea le consideră jignitoare, de ascuns, precum lăcomia, lenea, mândria , despre care am tot vorbit în această serie de evenimente. Însă zgarcenia (sau avariția), nu e doar o umbră, ci este și folosită ca o metodă de manipulare la nivel social. Bineînțeles că e important să fii generos și să oferi din ce ai și celorlalți . Însă, a face asta doar pentru a evita să pari zgârcit (pentru că asta e considerat păcat capital/ pentru a- ți apăra imaginea de sine/ pentru că consideri că ești iubit(ă) doar când ești o persoană generoasă,...), e posibil să te scoată din fluxul natural de a dărui și a primi. Acest flux are legătură cu inima, cu prezența de spirit sănătoasă, cu echilibrul ce vine din a balansa propriile calcule cu empatia și moderația în a dărui. E vorba despre a avea încredere în viață. A avea încredere în propria reacție la ce ne aduce viața... A accesa frecvența de prea plin, vibrație ce se găsește mai întâi în interior, nu numărând bogăția exterioară (care vine ca urmare a propriului aliniament interior). Și încă de mici suntem învățați să dăm poate chiar și atunci când nu e suficient pentru noi. Un om “mare” se poate uita la un copil care nu își împarte jucăriile și să gândească despre el “ah, ce zgârcit e”, fără să se uite la ce înseamnă acel moment pentru copil. E tot despre el asta, pentru că el își apără imaginea despre sine de “e bine să fii generos” sau “am eșuat ca părinte pentru că copilul meu nu e cum îmi imaginez eu că ar trebui să fie”. Astfel de etichete rămân pe copii și îi poate face să asocieze a fi zgârciți sau a nu vrea să dea în momente în care ei au și altora le lipsește ceva, cu a pierde iubirea părinților …