
DNA ACTIVATIONS
Stabilitate în expansiune
Serii a câte 4 sesiuni de grup
(cercuri de transformare restrânse)
Încă din liceu m-au pasionat subiectele legate de persuasiune și manipulare. Cu mintea mea tânără contemplam de ce există războaie în lume și cum de unii oameni pot influența mase pentru a acționa împotriva semenilor lor. Cu cât înțelegeam mai bine cum e construită societatea, cu atât mai multă contractare simțeam în mine. Mă durea că, deși există resurse pentru toți, încă e război, se moare de foame și sunt puțini care răspândesc mesaje de Egalitate.
Aceste lucruri m-au frământat pentru că mă simțeam neputincioasă.
Și sunt mulți oameni care resimt la nivel subtil aceste inegalități sub formă de depresie, anxietate sau apatie. Persoanele care au senzitivitate crescută sunt ca un termostat al stării generale a comunității lor sau a umanității, în funcție de frecventele la care sunt acordați.
Pentru acestea, împlinirea pe plan familial, financiar și în carieră pot fi importante, însă mai au o chemare la fel de valoroasă. Acești oameni au la nivel de suflet o misiune de a răspândi mesaje de iubire în lume. De aceea ei percep o bandă mai largă de emoții. Pentru a putea înțelege mai profund oamenii și pentru a putea oferi un alt tip de inspirație și susținere. În comunitățile lor aceștia au potențialul de a întrupa un stil de leadership ce are la bază compasiunea și intuiția ca valori principale.
Aceștia îmbrățișează latura spirituală și își doresc să înțeleagă ce nevoi au oamenii și cum pot fi construite sisteme pentru ca societatea să se dezvolte sustenabil. Pentru ca mai mulți oameni să fie văzuți, auziți și respectați.
Ei își dedică timp pentru a crește în conștiință industriile în care activează. Pentru a putea face asta, ei investesc în propria lor creștere, dobândind și abilitați de a interacționa direct cu energia.
Următoarele cercuri de transformare
sold out
10 IULIE, 19:30-21:30
24 IULIE, 19:30-21:30
7 AUGUST, 19:30-21:30
Aceste sesiuni sunt așezate în jurul unor zile ce funcționează ca "portal", în care puterea de transformare este accentuată. Vom lucra pe a elibera piedicile ce te împiedică în a îți îmbrățișa puterea personală și vom chema în viața ta schimbările dorite.
14 AUGUST, 19:30-21:30
25 AUGUST, 19:30-21:30
11 SEPTEMBRIE, 19:30-21:30
În această ediție te invit să te deschizi către părți din tine care au nevoie de iubire, spre a te elibera de triggeri în relațiile apropiate. Intenția principală este de a descoperi și a îmbrățișa rana ce se tot activează în relații și a aduce în tine blândețea ce oprește auto-sabotajul în relațiile intime.
***Vom lucra prin instrumente tip constelații fenomenologice, meditații active, activări de conștiință și "shadow work".
Cercurile de transformare sunt adresate doar femeilor.
Fiecare grup e format din 8-10 persoane. Lucrăm online, pe Zoom.
Fiecare persoană își lucrează tema personală într-una din cele 3 ședințe de grup.
E necesar să vii la cel puțin una din cele 3 sesiuni Zoom.
Poți urmări înregistrările ulterior.
În perioada dintre sesiunile live vom lucra cu un caiet de self coaching și vei primi meditații înregistrate direct pentru temele pe care le aduceți în grup.
Investiția pentru fiecare cerc de transformare (toate cele 3 sesiuni + resurse adiționale) este 1,000 ron. Poți achita în rate.
E normal să iasă la suprafață aspectele inconștiente atunci când crești în conștiență. Dacă intenționezi constant stabilitate atunci când îți dorești expansiune, aceasta poate fi una ce aduce ordine în toate ariile vieții. Structura ce vine din intenționarea constantă aduce siguranță acelor părți din tine care au crescut sub presiune, care se simt în pericol să crească, asociind asta cu pierderea libertății.
Pentru a iți "lărgi" containerul energetic, adică pentru a jongla cu mai multe proiecte, a simți mai multă iubire, a primi mai mulți bani, a atrage mai multe resurse, e important să ai disponibilitatea să întâlnești și părțile din tine care OPUN REZISTENȚĂ acestor expansiuni. Acestea au înmagazinate concluzii trase în trecut în momente de traumă și au nevoie să fie actualizate. Adică văzute, înțelese, iubite, lucru ce recuperează esența ta condensată în ele, energie care îți va alimenta proiectele de viață.
Iată contextul pentru a face asta!
Pe măsură ce evoluăm, reușim să distingem între oamenii cu intenții oneste și cei orbiți de propriul interes. A crește spiritual înseamnă întruparea unui nivel mai înalt de Adevăr.
Nu ne putem schimba dacă nu știm ce e de schimbat. În plus, dacă încă nu avem în jurul nostru persoane care au ieșit din negare sau frică, e posibil să ne închidem conștientizarea.
Poate fi foarte șocant să vedem câți oameni în poziții de putere socială suferă de o boală mintală, cum ar fi narcisismul patologic sau megalomania.
O comunitate te poate susține emoțional, văzând că mai sunt oameni care integrează în ritm cu tine creșterea în conștiință, care și-au păstrat puritatea și integritatea și au aceeași misiune ca tine - iubirea.
Este important să înțelegem că puterea de transformare nu vine din a (te) forța să faci ceva sau din a răspunde cu aceeași monedă.
Oamenii nu au nevoie să fie salvați sau pedepsiți ca să se trezească. Una dintre nevoile fundamentale ale oamenilor este cea de conectare. Atunci când iubim mai multe părți din noi, îi putem iubi mai mult și pe ceilalți.
O consecință a faptului că devenim mai iubitori este că frecvența noastră este mai mare. Câmpul magnetic al unei inimi deschise, plină de iubire, neînfricată, are puterea de a dizolva valuri de frică în oameni și, deci, a îi împuternici.
Te invit la o călătorie de creștere în conștiință alături de alte suflete care experimentează cum să fie lideri conștienți, ghidați de compasiune.

Cercurile de transformare sunt pentru tine dacă....
vrei susținere energetică pentru a te elibera de energiile reziduale ce vin din interacțiunile inconștiente ale părților din tine ce au nevoie să fie văzute, auzite, înțelese, pentru a nu mai permite declanșatorilor emoționali să îți controleze starea
vrei să te înțelegi mai bine și să te (re)conectezi cu acele părți din tine care îți împrăștie energia ca să îți atragă atenția, fix când ai ceva important de făcut, pentru a îți satisface nevoile emoționale și a le dărui și celorlalți din preaplinul tău, crescându-ți intuiția
vrei instrumente practice și experiențe directe de protecție psihică, eliberare a atacurilor energetice (personale sau planetare), a entităților și gândurilor de invidie, restricție și interdicție, pentru a te bucura de energie fresh zi de zi pentru proiectele tale
În aceasta experiențe de transformare vom face exerciții de conștientizare, de clarviziune, protecție psihică, de eliberare de traumă și abuz, conectare cu sufletul nostru și al familiei și de manifestare personală.
De asemenea, ne vom ancora la planul de ascensiune a umanității pentru a ne descoperi fiecare misiunea pe care ne-am ales-o în perioada 2023 – 2032. În fiecare workshop voi lucra direct cu energia grupului înscris și, fie că participi în direct sau asculți lucrarea când ai timp, fiind parte din câmpul de co-creație, vei primi ce este necesar evoluției tale, pentru a te stabiliza în aceasta călătorie.
Prin aprofundarea anumitor situații descrise de tine in comentarii, voi cere eliberări specifice pentru tot grupul.
Câmpul psiho-emoțional construit prin intențiile noastre colective este cel care aduce la suprafață ceea ce este posibil și este relevant să fie văzut pentru fiecare în parte, spre a aduce transformare mai profundă pentru tot grupul.
De asemenea, fiecare cerc de transformare va avea o intenție specifică, precum o descrie titlul său.
Te aștept cu drag la aceste lucrări atât de dragi sufletului meu!
