Creștere personală radicală: de la reacție și ego la conștiență

Creșterea personală radicală începe din disconfort și neputință

Creșterea personală radicală debutează la unii prin faptul că nu mai suportă pe cineva și se hotărăsc să facă ceva legat de asta. Ori aruncă cu roșii, ouă sau judecată în continuare, până se inflamează și ajung să fie puși față în față cu propria neputință de a îi schimba pe ceilalți ca să le fie lor bine… sau boală sau depresie. Dorința de a se vindeca îi aduce aproape de adevăruri ale inimii.

Ego-ul, reacția și primele etape ale creșterii personale

Alții practică introspecția, așa că se apucă să cerceteze circuitele ca să vadă de ce sar siguranțele așa des când deschide gura mama, tata, sora, cumnatu’, colega, șefu’, etc.

Uitându-se în interior, puțini văd din prima acel aspect al lor flămând, ca un pui de vrabie cu gura deschisă, care urlă să fie văzut. Ei își văd mai întâi zidul din fața cuibului. Pe care scrie cu graffiti „Eu știu mai bine!” sau, la cei mai cu moț: „I’m right, you’re wrong”.

După ceva vreme de frecus la ego și poze puse pe wall, cumva se gândesc să scoată capul din ogradă. Ei pot părea cam cu nasul pe sus. Dar acesta e momentul când ei văd și dincolo de problemele lor.

Din multitudinea de suferințe cotidiene, care mai inventate, care chiar reale, ei pot observa că tiparul e cam același.

Cineva a făcut ceva în mod EGOIST, neluând în seamă binele vecinilor, al planetei sau al… cosmosului.

Unii dintre aceștia suntem chiar noi.

O bună parte din viață este posibil să trăim așa și nu e nimic rău în asta. E parte din călătorie, până simțim chemarea la a trăi mult mai practic interconectarea.

Vindecarea emoțională începe cu părțile vulnerabile din noi

În loc să ne grăbim să sărim să îi ajutăm pe alții, e mai util mai întâi să ne interiorizăm și să… hrănim vrabia. Nu o forțăm să zboare, suntem atenți la nevoile ei și îi dăm timp să crească. Oricât de inconfortabil e să punem piciorul pe frână și să avem răbdare, e cam… musai. Nu e egoism, e discernământ. Că altfel iar ne urlă stomacul gol și căutăm hrană pe la alții, care uneori au, uneori n-au, alteori nu dau.

Astfel, înțelegem ce nevoi (emoționale) avem și cum să le hrănim.

Devenim abili în acest proces de a ne uita la părțile din noi cele mai VULNERABILE. Ele cresc, noi creștem.

Vedem alte vrăbiuțe (ce metaforă am ales :))) – vulnerabile, care nu au cum să se autosusțină. Chiar și când credem că nu avem cum sau cu ce, ni se arată că, dacă avem bunăvoința de a îi hrăni și pe alții și ei își doresc asta, primim și susținerea necesară pentru a face asta. Și astfel creștem împreună!

Vedem că uneori e ușor să susții, alteori e greu, că uneori ești mușcat de mână de aceia cărora le-o întinzi să îi ridici. Nu se simt safe, nu sunt obișnuiți să fie ajutați. Știu câte mâini am mușcat și eu și câți m-au mușcat pe mine.

„N-am nevoie de ajutor, ce crezi că știi tu mai bine?”,

„Las’ că mă descurc, sunt obișnuit să trag tare”,

„Până la urmă o să mă prind și eu”,

„Nu vreau să te deranjez”,

„Ce nu te omoară te face mai puternic”.

(Închiderea primirii sau bullying ca protecție.)

Maturizarea emoțională și oglindirile din relații

Poate să te doară când ajuți și când te lași ajutat.

Dar doar la început.

Apoi capeți așa, niște puteri, niște abilități.

Pentru că, atunci când suntem sătui și încetăm a ne mai uita doar la gurile noastre, putem descoperi un adevăr teribil: e mult mai eficient să îi susții pe ceilalți decât să fii egoist.

E mai eficient! E și sustenabil!

De asemenea, e mai eficient să te lași ajutat.

E mai eficient și iarăși, e și sustenabil. Pentru că trecem prin etape diferite și cu toții avem și nevoia de a dărui, și nevoia de a primi.

Încrederea asta în viață te îmbogățește.

Un om care dăruiește și care știe să primească e bogat.

Nu o să te simți niciodată în lipsă sau necaz. Pentru că ești conectat. Știi că nu dai din puținul tău, dai din prea plinul tău: dai din credința în iubire, în conectare.

Dar cei pe care îi ajuți îți vor oglindi părți din tine. Mai niște vrăbiuțe speriate, mai niște colți fricoși… Și aici iar crești :)

În procesul ăsta e important să cauți să îți urci vibrația ca să îți fie mai ușor să oferi, să fii generos și să fii și practic.

Îți urci vibrația ușor, cum am scris și mai sus, scoțând capul din ogradă. O să îți mai vină să te ascunzi după wall…

Te înalți… expandându-te dincolo de ogradă, dincolo de sat. Văzând că în tine sunt și aia care te enervau când trăncăneau și pisica aia pe care nu ai luat-o acasă să o salvezi și nici nu ai dus-o undeva, și extratereștrii ăia care sunt de vină pentru tot și tot zidul ăla mâzgălit.

De aici vezi adevăruri trecute de unii în categoria spiritual bypassing: observi contextul de creștere forțat de un abuz,

vezi că tu ți-ai ales fix părinții și prietenii aceia narcisisti, care te supără, și cât de mult îi iubești,

poți ierta subit, crezi că poți schimba lumea și o faci, accepți granițele existenței și nu îți mai dorești să schimbi pe nimeni și vezi cât de perfectă e imperfecțiunea lumii, care te supără și șochează atât de des.

Ce te motivează cu adevărat în procesul de creștere personală

E o întrebare care merită adresată frecvent când ajungi aici. Și, evident, fii onest față de tine.

De ce faci ceea ce faci?

What drives you?

Și… cât de des te întrebi asta?

Dacă simți nevoia unui cadru prin care să conștientizezi mai profund aceste mecanisme și intuiești că a venit momentul să scoți „dopul”, am pregătit un întreg curs care te poate susține în această călătorie care îți poate revela multe părți din tine - https://www.ghidaj.com/tu-si-intuitia

Fie ca vibrația pe care o integrăm să devină o undă de pace, care susține viața în comuniune, unitate și adevăr interior!

Andreea