Când începem să ne amintim că ceea ce ne enervează în ceilalți poate fi și o parte din noi, ego-ul începe să se relaxeze. În loc să ne oglindim reciproc umbrele, putem începe să ne oglindim unii altora lumina.

În loc să ne conținem emoțiile, să ne așezăm în corp, să ieșim la o plimbare sau să lăsăm intensitatea să se decanteze, ajungem să depindem de exterior pentru a ne calma interiorul. La început, această dependență nu este patologică. Este biologică.

Mi se pare incredibil că unora încă li se pare SF meditația transcendentală și faptul că putem comunica cu cei din alte dimensiuni, dar înțeleg de ce existǎ acestǎ reticențǎ.

A stimula copiii prin 𝐫𝐞𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐧𝐬𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐝𝐞𝐩𝐬𝐞, fară conectarea cu intuiția duce la control mental

Pentru a te conecta astfel cu tine, mai întâi trebuie să iți validezi experiența emoțională.

Iertarea vine natural atunci când trăim în inimă. Iertând, nu ne mai luptăm cu emoțiile noastre și ieșim de pe pilot automat.

Creșterea personală radicală debutează la unii prin faptul că nu mai suportă pe cineva și se hotărăsc să facă ceva legat de asta. Ori aruncă cu roșii, ouă sau judecată în continuare, până se inflamează și ajung să fie puși față în față cu propria neputință de a îi schimba pe ceilalți ca să le fie lor bine… sau boală sau depresie. Dorința de a se vindeca îi aduce aproape de adevăruri ale inimii.