Eliberarea de răzbunare și reconectarea cu intuiția prin granițe energetico-emoționale
- Laura Ciobanescu
- 20 ian.
- 3 min de citit

Mulți dintre noi ne-am ales un destin în care contribuim la ascensiunea umanității de la frică la iubire. De-a lungul vieții suntem chemați să învățăm să lucrăm cu lumina, să ne ascultăm intuiția și să menținem viziunea păcii și a cooperării. Pentru că adesea poate fi provocator să ne păstrăm vibrația înaltă când valurile emoționale colective par niște scenarii apocaliptice, este important să știm că nu suntem singuri. Există un ghidaj subtil, interior, care ne susține să traversăm aceste perioade cu mai multă claritate și prezență.
În ultima vreme, mulți mi-ați împărtășit că simțiți în voi frica și înverșunarea acestui câmp de tensiune colectivă. Într-adevăr, se simte diferit față de alte perioade marcate de instabilitate globală.
Cum preluăm emoțiile celorlalți și de ce apare anxietatea
Pentru că familia noastră extinsă se numește umanitate, mulți simțim impulsul de a contribui, într-un fel sau altul, la atenuarea conflictelor din lume, la fel cum, poate, am făcut în copilărie. Dacă mediul familial a fost instabil, este posibil să fi absorbit frica din câmp pentru a-i susține pe cei care nu ne puteau susține emoțional. Acești oameni pot simți stări mai intense de anxietate sau furie acum, fiind atinse de valul de suferință colectivă.
Există anumiți algoritmi interiori prin care preluăm direct agresivitatea ca tipar de supraviețuire. Iar acest lucru declanșează, pentru fiecare, tot felul de reacții emoționale. Unii dintre noi ne-am asumat responsabilități care nu ne aparțineau și am crezut că putem fi cei care au grijă de un părinte sau că este treaba noastră să oprim conflictele dintre ei. Astfel, este posibil să simțim neputință în fața acestui climat tensionat sau să credem că trebuie să „plătim” și noi pentru siguranța noastră prin stări de anxietate.
Intuiția în perioade de tensiune colectivă
Ceea ce se întâmplă în lume poate declanșa în noi emoții care, deși par legate de prezent, sunt de fapt memoria traumei sau a abuzului. Nu ne amintim exact ce s-a întâmplat în copilărie, dar ne simțim ca atunci. Mintea caută să lege aceste emoții de evenimentele actuale pentru a face sens… sau pentru a încerca să controleze ceva și a crea iluzia siguranței. Intuiția, însă, ne poate ghida mai profund decât mintea, spre sursa reală a acestor trăiri.
Este important să aducem vindecare părților din noi care au nevoie de susținere acum, pentru a fi integrate în inima noastră blândă. Când cultivăm siguranța și stabilitatea interioară, accesăm mai ușor discernământul și ghidajul interior.
Granițe energetico-emoționale și siguranță interioară
Lupta este la granițe. De aceea, procesul de redefinire a granițelor energetico-emoționale devine esențial. La nivel profund, este nevoie de o curățare a straturilor subconștiente și de o lucrare care atinge dimensiuni ale sufletului și ale moștenirii transgeneraționale. Acolo unde, cândva, ne-am lăsat invadați de gândurile, emoțiile sau planurile altora, putem acum să eliberăm aceste amintiri și să ne reconfigurăm spațiul personal.
Astfel, devenim capabili să simțim mai clar ce este al nostru și ce am preluat din corpul de durere al umanității. Această „curățenie” interioară cultivă luciditatea și ne ajută să rămânem ancorați în prezent, conectați la TU și la înțelepciunea propriei inTUții.
Răzbunarea ascunsă și procesul de conștientizare
Pentru că originea multor conflicte profunde are la bază nuanța răzbunării, este util să luminăm și unde, în interiorul nostru, există această vibrație. Observăm pe cine nu am iertat și ce părți din noi vor să se răzbune, părți adesea ascunse sub preș, pentru că este mai ușor să ne identificăm doar cu aspectele împăciuitoare ale noastre.
Dacă simți nevoia unui cadru prin care să conștientizezi mai profund aceste mecanisme și intuiești că a venit momentul să scoți „dopul”, am pregătit un întreg curs care te poate susține în această călătorie care îți poate revela multe părți din tine - https://www.ghidaj.com/tu-si-intuitia
Fie ca vibrația pe care o integrăm să devină o undă de pace, care susține viața în comuniune, unitate și adevăr interior!
Andreea


