Nevoia de siguranță emoțională

În poză puteți vedea spike-uri ale rezonanței 𝑺𝒄𝒉𝒖𝒎𝒂𝒏𝒏 de acu’ o săptămână. „Traducere” generală: 𝐝𝐢𝐳𝐨𝐥𝐯𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐞𝐭𝐚𝐫ă 𝐝𝐞 𝐝𝐮𝐫𝐞𝐫𝐞 ș𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐫𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 î𝐧𝐭𝐫𝐮𝐩𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭ă 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧ă.

După cum am mai descris în alte articole, eu simt că astfel de perioade scot la suprafață 𝐫ă𝐧𝐢 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐧𝐬𝐞 și alte energii cu încărcătură, care ne fac să simțim unele tipuri de relații ca fiind 𝐆𝐑𝐄𝐋𝐄. La fiecare e diferit, în funcție de băgajel... Relația cu perechea, cu cei de sex opus, cu frații și surorile, cu prietenia, cu banii, cu casa, cu corpul, cu imaginea, și tot așa. Mulți mi-ați scris despre diversele fațete ale acestui upgrade.

Fiecare avem propriul val, dar există și valuri colective.

Valul meu personal are de a face cu 𝐚 𝐧𝐮 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚 Î𝐍 𝐑𝐄𝐀𝐂Ț𝐈𝐄. Este și una din lecțiile vieții pentru mine. Mi-a luat mult să învăț 𝐬ă 𝐧𝐮 𝐫𝐞𝐚𝐜ț𝐢𝐨𝐧𝐞𝐳 𝐥𝐚 𝐜𝐞 𝐳𝐢𝐜 𝐜𝐞𝐢𝐥𝐚𝐥ț𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐞 sau despre lucrurile în care eu cred. 𝐒ă 𝐫ă𝐦â𝐧 î𝐧 𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧ță ș𝐢 𝐬ă î𝐦𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐞𝐫𝐯 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐚.

Asta duce la mai mult 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭 în relații.

Încă nu îmi iese mereu, încă mă mai simt dezamăgită când văd că iar nu am urmat ghidajul intuiției, despre care tot povestesc de atâția ani, că iar vine o lecție tip „𝘯𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦𝘢 𝘯𝘦𝘢𝘨𝘳ă 𝘢 𝘴𝘶𝘧𝘭𝘦𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪”. Săptămâna asta am văzut că îmi e mult mult mai ușor că înainte. M-a încercat de câteva ori, a cincea oară am reușit! :))

E ok să avem perspective diferite. Nu trebuie să convingem pe nimeni de perspectiva noastră, chiar dacă, în lumea noastră, ei au o părere eronată despre noi.

Realitatea mea nu o atacă pe a ta.

Realitatea ta nu o atacă pe a mea.

Cel mai mult am reacționat când simțeam războaie.

𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚̆𝐦 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐚𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐥𝐚 𝐫𝐚̆𝐳𝐛𝐨𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐦𝐞, 𝐞 𝐩𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐫𝐚̆𝐳𝐛𝐨𝐢𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐚𝐥𝐞 𝐚𝐥𝐭𝐨𝐫𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞. Integrând această dispută la nivel de trib (familie, prietenie, profesional) și neintrând în conflict, putem radia ⓟⓐⓒⓔⓐ pe care vrem să o vedem în lume.

Însă nu e mereu ușor să faci asta. Pentru că 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐢𝐜ă 𝐬ă 𝐢ț𝐢 𝐯𝐞𝐳𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐚 𝐝𝐮𝐫𝐞𝐫𝐞, 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐚 𝐭𝐫ă𝐝𝐚𝐫𝐞, 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐚 𝐧𝐞𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞, 𝐟𝐚𝐫ă 𝐬ă 𝐨 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐳𝐢 𝐩𝐞 𝐚𝐥𝐭𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚.

𝐀 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐢𝐯𝐚 𝐩𝐚𝐜𝐞 î𝐧 𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭ă ș𝐢 𝐬ă 𝐢ț𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐜𝐞𝐩ț𝐢𝐚 𝐜ă 𝐚𝐥𝐭𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢 𝐬ă 𝐟𝐢𝐞 𝐚𝐥𝐭𝐟𝐞𝐥 𝐝𝐞𝐜â𝐭 𝐞𝐬𝐭𝐞, că ar trebui să ocupe alt teritoriu decât cel pe care este. Și să nu îl excluzi din realitatea ta (se simte ca o moarte). Toți au dreptul de a aparține, după cum spune un profesor cunoscut.

Furia ce vine din faptul că nu reușim mereu să punem granițe emoționale în relații e influențată și de experiența strămoșilor. De faptul că 𝐚𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐨ș𝐭𝐫𝐢 𝐥𝐞-𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐠𝐫𝐞𝐮 𝐬ă 𝐬𝐞𝐬𝐢𝐳𝐞𝐳𝐞 ș𝐢 𝐬ă 𝐚𝐝𝐫𝐞𝐬𝐞𝐳𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐭𝐨𝐱𝐢𝐜𝐞 î𝐧 𝐫𝐞𝐥𝐚ț𝐢𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜ă 𝐚𝐛𝐮𝐳𝐮𝐥 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐬𝐭𝐢𝐜 𝐞𝐫𝐚 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥. „𝘈ș𝘢 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘧𝘦𝘮𝘦𝘪𝘭𝘦, 𝘳𝘦𝘭𝘦! 𝘈ș𝘢 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘣ă𝘳𝘣𝘢ț𝘪𝘪, 𝘳ă𝘪” – spre exemplu -> „𝘵𝘳𝘦𝘣𝘶𝘪𝘦 𝘴ă î𝘯𝘥𝘶𝘳𝘪 𝘤𝘢 𝘴ă 𝘯𝘶 𝘴𝘵𝘳𝘪𝘤𝘪 𝘳𝘦𝘭𝘢ț𝘪𝘢”, „𝘵𝘳𝘦𝘣𝘶𝘪𝘦 𝘴ă 𝘯𝘶 𝘧𝘢𝘤𝘪 𝘯𝘪𝘮𝘪𝘤 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘵𝘪𝘯𝘦 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘭-𝘢𝘳 𝘴𝘶𝘱ă𝘳𝘢 𝘱𝘦 𝘤𝘦𝘭ă𝘭𝘢𝘭𝘵” – chestiuni care 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐬𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳ă 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞𝐚, 𝐎 𝐑𝐄𝐃𝐔𝐂 𝐋𝐀 𝐎 𝐏𝐄𝐑𝐒𝐏𝐄𝐂𝐓𝐈𝐕Ă și creează atașamente nesănătoase pentru a ne „demonstra” loialitatea.

E posibil să existe multe RESENTIMENTE ascunse ale strămoșilor, care ne ies nouă pe nas în tot felul de relații. Ai pe cineva în familie care nu se exprimă când îl supără ceva, care ț𝐢𝐧𝐞 𝐢𝐧 𝐞𝐥? Care el?... ca suntem un sistem...

De asemenea, există și durerea veche venită din greutatea de a ne proteja granițele și teritoriul țării când începeau războaie, uneori cu prețul vieții. Și ne vin 𝐑𝐄𝐀𝐂Ț𝐈𝐈 𝐝𝐞 𝐚𝐩ă𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚𝐮 𝐚𝐭𝐚𝐜 direct, dacă avem strămoși care au murit pe front și a rămas în camp nedreptate, trădare și abandon.

E mult mai deep. Însă, nu tre’ să știm lucrurile astea că să ne împuternicim. 𝐅𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐧𝐨𝐢 𝐚𝐫𝐞 𝐏𝐔𝐓𝐄𝐑𝐄𝐀 𝐝𝐞 𝐚 𝐬𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐚 𝐬𝐚 𝐯𝐨𝐢𝐧ță, de a găsi oamenii care îl pot conține când se dezintegrează de durere și care nu îl condamnă că face asta.

Necesită mult curaj să lași să se exprime rana ta.

De obicei ținem în noi și ne închidem inima.

Sau renunțam direct la relație.

Sau mergem și „vomităm” greul la cine ne poate asculta, pentru că durerea e prea mare.

Normal că ne căutam pe 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐬𝐚𝐟𝐞 cu care să facem asta. E vindecător să ne putem arăta rana și, în cazul în care (asta este...) o proiectăm pe altul, celalalt să nu o ia personal. Să ne întoarcă la noi, privindu-ne cu compasiune. Să putem fi si oferi vulnerabilitate.

E vindecător să găsim oameni care nu au așteptarea să fim într-un fel ca să merităm să relaționam cu ei.

Îmi povestea o prietenă terapeută cum i-a cerut terapeutei ei să îi dea voie să fie și "varză" emoțional, și doar să o conțină.

Împreună, în relații de încredere, învățam să renunțăm la mască și să ne arătăm și furia, ura, indignarea. Asta e safe totuși doar dacă relația e cu adevărat consolidată prin î𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 ș𝐢 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭. Altfel, nu are capacitatea de a conține.

Valul colectiv de transformare pe care îl simt eu (sunt mult mai multe, inclusiv la nivel politic și socio-economic) percep că vine ȘI din refluxul de la actiuni de defăimare si din strategii politice. Multă judecată colectivă legat de unii din aceeași industrie care au valori foarte diferite sau care au interese... și nu valori, în ochii unora.

Întotdeauna câmpul ne aduce ce avem nevoie pentru a vedea unde polarizăm și mai avem de adus compasiune. Săptămâna trecută am avut 𝐝𝐞 𝐭𝐨𝐩𝐢𝐭 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚𝐭𝐚.

De văzut propria DURERE din interior, care caută să se lipească de altul ca să URLE „𝐦-𝐚𝐢 𝐫ă𝐧𝐢𝐢𝐢𝐢𝐭", ea fiind defapt în tine de mult timp.

Ea caută să fie auzită de către tine. Să te ințelegi și să îți oferi prețuire. 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜ă 𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐧𝐮 𝐞 𝐨𝐛𝐥𝐢𝐠𝐚𝐭 𝐬ă 𝐭𝐞 𝐢𝐧ț𝐞𝐥𝐞𝐚𝐠ă 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐜𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐢. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐭𝐫𝐞𝐚𝐛𝐚 𝐭𝐚. Este drumul tău spre a îți asuma întreaga responsabilitate asupra sentimentelor tale și de a găsi oamenii, resursele spre a te echilibra.

Dar, 𝐞ș𝐭𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐮𝐬 𝐬ă 𝐭𝐞 𝐞𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐞𝐳𝐢 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐝𝐮𝐫𝐞𝐫𝐞?

Dacă ți s-ar arăta Iisus (sau alta ființă celestă) și ți-ar spune „𝒅ă-𝒎𝒊 𝒂𝒄𝒖𝒎 𝒕𝒐𝒂𝒕ă 𝒅𝒖𝒓𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒕𝒂!”, tu ce ai face?

I-ai da drumul sau ai păstra-o cu sfințenie în continuare, căutând să o legi de alți oameni, retrăind iar și iar ruptura traumatică venită din separarea timpurie de cei pe care i-ai iubit?

Vindecarea necesită timp, dar si asumare.

Andreea, 11.12.2023