Viziunea școlii
- Andreea
- 6 oct. 2023
- 3 min de citit
Actualizată în: 16 dec. 2023
În cărțile de spiritualitate, momentele mistice de trezire a conștiinței au mereu loc pe un vârf de munte, sub un copac sacru sau în mijlocul naturii. Prima mea experiență extra-senzorială din 2009 m-a surprins în parcul Guell din Barcelona, contemplând natura. Mai precis, holbându-mă la niște flori. Căutam să mă relaxez dupa 3 ani de studiu a 2 facultăți în paralel. În mod spontan, am văzut și am simțit în mine matricea de lumină aurie din care este compus totul. Dispărând complet gândurile, pentru câteva momente parcă am „înțeles” totul.
Odată ce mintea se expandează, nu te mai poți întoarce la vechea cutiuță în care gândeai. Se imprimă în tine acea stare și apoi începi să o recunoști în tot. Îți dorești să o recunoști în tot!
Ca urmare, simți un profund sentiment de interconectare și îți aduci aminte treptat că ești iubire.
Acel moment m-a deschis către a percepe energia. Nu m-am prins de asta la început, ci doar observam că pot simți deodată tot spectrul de emoții. Asta poate fi destul de copleșitor.
Urmând niște semne primite în acea viziune, am aprofundat studiul fizicii cuantice. Este foarte important ca simțirea să fie balansată și de rațiune. Astfel, înțelegând ce percepem, avem claritate și discernământ în urmarea ghidajului interior.
Nouă ne este natural să facem asta. Însă, societatea, în ansamblul ei, nu pare a fi un mecanism care să încurajeze în mod practic descoperirea sinelui. Există o grămadă de contexte, începând cu școala, în care ne este indus că trebuie să ne reprimăm emoțiile sau nevoile ca să fim acceptați.
Mediul exterior ne poate traumatiza prin diverse situații de discriminare pe baza unor criterii precum sexul, clasa socială, cum arătăm, câți bani am făcut, de unde venim... Atunci când nu simțim că suntem sustinuți pentru că suntem într-un anumit fel, ne deconectăm de la noi, ne negăm acele părți din noi sau ne luptăm.
De asemenea, atunci când noi sau cei din jurul nostru trăiesc sistemic astfel de stări de neputință, alegem subconștient energia de Separare pentru a ne feri de judecată și de abuz. Pentru că în copilărie nu putem supraviețui dacă nu aparținem familiei sau tribului, învățăm prioritar să îi mulțumim pe ceilalți și rupem legătura cu intuiția.
Toată această înțelegere a venit pe parcursul anilor în care am explorat multiple școli de spiritualitate, și mi-am adus aminte de Conștiinta Unității, după cum povestesc și în secțiunea „ Despre mine”.
Oferind sesiuni de transformare personală celor care mă alegeau ca ghid, am înțeles multiplele nuanțe ale traiului intuitiv și transformările necesare reconectării cu Sinele.
Am observat că îmi este ușor să canalizez lumina pentru vindecare, cât și să îi ajut pe oameni să înteleagă etapele necesare. Am fost martoră la multiple vindecări spontante și am învățat să susțin un spațiu de alchimizare directă a blocajelor. Pe scurt, lucrul cu energia.
Pentru că multe persoane mi-au cerut să le învăț ce fac și cum fac, am deschis Școala de Intuiție și Ghidaj. În programele pe care le ofer, încurajez o abordare holistică a vieții, în care intenționăm armonie. Aceasta vine atât prin exerciții somatice pentru recalibrarea sistemului nervos, cât și prin călătorii astrale de conectare cu o viziune mai amplă asupra universului, canalizarea codurilor de lumină pentru a trăi miraculos și integrarea de obiceiuri care ne mențin conectați cu puterea noastră spirituală.
Viziunea mea este ca prin aceste cursuri să recunoaștem iubirea ca baza a existenței noastre și să învățăm să funcționăm intuitiv în toate ariile vieții.
Observ că această transformare este acea trecere în dimensiunea a cincea, despre care se tot vorbește. Avem întreaga susținere pentru a face asta și călătoria este una amplă, ce implică reconsiderarea tuturor felurilor inconștiente în care interacționăm cu lumea. Astfel, transmutând șabloanele de relaționare la nivel de ego, ne este ușor să practicăm reconectarea cu Sursa și Trăirea în Prezent.
Tu unde ești acum în călătoria ta?