Cum să ne eliberăm de dependența de validare
Actualizată în: 22 sept.
În ultima vreme, am observat un tipar pe social media. Atunci când cineva este activat emoțional, fie de furie, nedreptate sau frustrare, primul impuls nu este să se oprească și să se regleze. Nu, ci să posteze, să reacționeze.
Este ca și cum spațiul interior devine prea intens. Și, în acel moment, ne descărcăm emoțiile în exterior. Toți ajungem aici, la un moment dat. Am scris despre acest subiect și în alte articole ale școlii. Fiecare dintre noi, la un anumit nivel, vrea să fie văzut, înțeles, confirmat.
Unii aleg să fie vocali, să se expună, să creeze conținut. Alții, în schimb, nu postează aproape deloc. Ei caută oameni care gândesc ca ei, care simt la fel, care spun exact ce ar fi spus și ei. Când îi găsesc, apare o senzație de liniște. „Ok, nu sunt singurul”, „are sens ce simt”, „realitatea mea e validă”. În acele momente, sistemul nervos se așază.
Dar dacă ne uităm mai atent, nu este doar despre idei sau opinii. Ceea ce se întâmplă în astfel de momente este că ne reglăm emoțional prin validare.
În loc să ne conținem emoțiile, să ne așezăm în corp, să ieșim la o plimbare sau să lăsăm intensitatea să se decanteze, ajungem să depindem de exterior pentru a ne calma interiorul. La început, această dependență nu este patologică. Este biologică.
Cum începe, de fapt, această dependență
Ca bebeluși și copii mici, nu avem un „eu” stabil. Ne construim simțul existenței prin ochii îngrijitorilor. Când cineva ne vede și răspunde, când emoțiile noastre sunt recunoscute, când prezența noastră produce o reacție, învățăm că existăm.
Dacă această oglindire este suficientă și constantă, la un moment dat se internalizează. Nu mai avem nevoie să fim văzuți tot timpul. Știm că existăm.
Dar dacă oglindirea a fost inconstantă, condiționată sau absentă, sistemul nervos nu reușește să învețe lecția de bază: „Pot să exist fără să fac ceva”. În schimb, se instalează convingerea subconștientă că „Existența mea depinde de reacția celuilalt.”
De ce lipsa validării se simte atât de intens
Lipsa oglindirii se trăiește ca o amenințare. Când nu am fost văzuți suficient, corpul nu înregistrează asta ca pe o tristețe abstractă, ci ca pe un pericol. Nu este doar „nu m-au apreciat”, ci:
„nu contez”;
„nu sunt real”;
„pot dispărea”.
De aceea, ca adulți, lipsa validării nu doare proporțional cu situația prezentă. Durerea este disproporționată pentru că reactivează o memorie veche, pre-verbală, dintr-un alt nivel de conștiință, cel de bebeluși.
În această lumină, învățăm strategii de adaptare ale sistemului nervos, unele foarte vizibile din exterior:
Să performăm;
Să fim cei care ajută;
Să fim indispensabili;
Să fim cei care „înțeleg”;
Să fim spirituali;
Să fim inteligenți.
Când validarea devine reglare emoțională
În lipsa unei reglări interne stabile, validarea externă ne liniștește. Ne dă energie, ne confirmă direcția și ne face să ne simțim vii. Problema nu este dorința de validare. Problema apare atunci când nu putem trăi fără ea.
Când „a conta” începe să se confunde cu „a exista”
Când nu am fost văzuți pentru cine suntem, ajungem să credem că trebuie să:
fim speciali;
fim necesari;
fim salvatori;
fim diferiți;
fim utili.
Fără să ne dăm seama, valoarea vieții noastre se mută din „sunt” în „fac”. Avem nevoie de confirmare existențială.
Cum rupem dependența de validare prin oglindire
Foarte simplu, prin exerciții constante în care practicăm starea de prezență. La început, poate apărea disconfort, dar așa știi că funcționează. În acele momente, corpul se reconfigurează și învață ceva nou: că există… chiar și în liniște.
De aceea, programul „Tu și Intuiția” lucrează exact cu acest spațiu al expandării conștiente. Nu doar la nivel de înțelegere, ci și practic, prin lucrări energetice ghidate. Hai și tu!
