Când începem să ne amintim că ceea ce ne enervează în ceilalți poate fi și o parte din noi, ego-ul începe să se relaxeze. În loc să ne oglindim reciproc umbrele, putem începe să ne oglindim unii altora lumina.

În loc să ne conținem emoțiile, să ne așezăm în corp, să ieșim la o plimbare sau să lăsăm intensitatea să se decanteze, ajungem să depindem de exterior pentru a ne calma interiorul. La început, această dependență nu este patologică. Este biologică.

Lucrurile se așază însă de la sine atunci când îți dăruiești ție cunoaștere, prezență și odihnă. Când te înconjori de alți adulți emoțional și când înveți să rămâi în tine. Când intri prea des în rolul de „salvator”, este posibil să fii atras în hăuri emoționale foarte intense, inclusiv psihoze colective care se pot interpune între om și realitate.